Costinel Tofan, în depresie după greșeala colosală din meciul cu Universitatea Craiova: „Mi-am bătut joc de echipă, de colegi! Nici nu știu cum să explic. Ne e teamă că pleacă Marius”

Costinel Tofan, în depresie după greșeala colosală din meciul cu Universitatea Craiova: „Mi-am bătut joc de echipă, de colegi! Nici nu știu cum să explic. Ne e teamă că pleacă Marius”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costinel Tofan a comis un penalty văzut rar pe un stadion de fotbal în meciul Universitatea Craiova – FC Argeș 1-0, din etapa cu numărul 28 din Superliga.

Costinel Tofan, în depresie după greșeala colosală din meciul cu Universitatea Craiova

Fundașul dreapta de 26 de ani a vrut să respingă cu capul o minge simplă și a fost lovit, inexplicabil, în mână. Andrei Ivan a transformat fără probleme lovitura de la 11 metri și a stabilit scorul final al partidei.

După meci, Costinel Tofan nu a putut să explice cum a ajuns să pună mâna pe acea minge. El a ținut să își prezinte scuzele față de colegi și față de club în general.  De asemenea, el a spus că se teme că această greșeală a sa îi va putea fi „fatală” lui Marius Croitoru.

„Nu știu nici ce să zic. Vreau să spun că îmi pare rău pentru colegii mei, mi-am bătut joc de echipă și de colegi. Nici nu știu cum să explic. A fost o fază… A fost o minge pe care nu prea am văzut-o, am văzut-o târziu și am vrut să dau cu capul, am dat cu mâna. Cred că se ducea în out. Am vrut să dau cu capul și mi-a venit în mână.

Nici nu am auzit dacă mi-a zis cineva ceva. Parcă sunt și blestemat. Mi se întâmplă câte ceva, să greșesc, nu știu ce să zic, sincer. Nu cred că există vreun jucător să fie fericit când greșește. Sunt foarte supărat pentru băieți, pentru echipă. Suntem jos și orice greșeală se vede.

Sunt foarte multe etape în care nu am câștigat. Și Marius zicea acum. Dacă ne pune să pasăm, să jucăm, e unul care să greșească. Trecem printr-o perioadă foarte proastă. Meciul următor trebuie să facem ceva, să ieșim de sub pământ, nici nu știu cum să zic. Vă dați seama că ne e teamă că pleacă Marius, știți cum e în fotbal, primul vinovat e antrenorul, așa văd oamenii din fotbalul românesc. Eu nu o văd o soluție acum.

Nici psihic nu suntem foarte bine. Nu poți să vii cu un moral crescut când pierzi meciuri”, a spus Tofan la finalul partidei de pe „Ion Oblemenco”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×